Te așezi pe scaun, psihologul te întreabă cu ce te poate ajuta, iar tu simți că ai înghițit limba. Ai venit tocmai pentru lucrul acela greu de spus, dar cuvintele nu ies. În loc să te învinovățești, merită să știi că există câteva moduri concrete prin care îți poți face mai ușoare discuțiile din terapie.

De ce e atât de greu să vorbești despre unele lucruri

Multe persoane cred că, odată ajunse la psiholog, vor putea spune tot, clar și ordonat. În practică, de multe ori apar rușinea, frica de a nu fi judecat, teama că, dacă spui lucrurile cu voce tare, vor deveni mai reale.

La asta se adaugă și reguli învățate în familie: nu vorbim despre ce se întâmplă acasă, nu ne plângem, nu enervăm părinții, nu scoatem rufele în public. Când intri în cabinet, toate aceste reguli vechi se activează, chiar dacă, rațional, știi că e un spațiu sigur.

Unii oameni se tem că își vor dezamăgi terapeutul sau că vor părea slabi, exagerați, răi. Alții se întreabă dacă nu cumva dramatizează sau dacă au voie să fie supărați pe părinți sau pe partener. Nu ești singur în asta, blocajele la început de proces sunt foarte frecvente.

Și mai e ceva: unele amintiri sau trăiri au fost împinse ani întregi într-un colț al minții. Să le aduci din nou în față poate fi tulburător și obositor. De aici vin lacrimile bruste, nodul în gât, senzația că mintea se golește.

Ce poți face înainte de terapie ca să îți fie mai ușor

Pregătirea dinaintea ședinței nu e obligatorie, dar pentru multe persoane ajută enorm. Nu trebuie să faci un referat, ci doar să îți clarifici pentru tine câteva idei.

Poți începe cu un gest simplu: notează pe telefon sau pe o hârtie ce ai vrea, măcar în principiu, să aduci în discuție. Nu e nevoie să fie frumos formulat. Uneori, trei cuvinte sunt de ajuns ca să nu uiți: certuri cu tata, frică de abandon, episod din liceu.

Un mic exercițiu de pregătire

Înainte de ședință, ia-ți 5 minute și scrie liber, fără să te oprești, ce îți trece prin minte legat de subiectul greu. Apoi încercuiește o propoziție sau un rând care ți se pare cel mai aproape de adevăr.

Acel rând poate deveni prima ta replică în cabinet. De exemplu: Mi-e foarte frică să povestesc ceva ce mi s-a întâmplat.: E un subiect legat de mama despre care nu am vorbit niciodată cu nimeni. Nu trebuie să intri direct în detalii, poți începe cu faptul că îți este greu.

Dacă simți că îți tremură mâinile, poți duce pur și simplu hârtia la ședință și să i-o arăți terapeutului. Mulți psihologi sunt obișnuiți cu asta și știu să preia de acolo discuția, în ritmul tău.

Cum poți pune în cuvinte lucruri pe care nu le-ai spus nimănui

Unul dintre cele mai utile lucruri pe care le poți spune, când nu știi de unde să începi, este: Mi-e foarte greu să vorbesc despre asta. E sincer, e adevărat și îi arată psihologului unde ești, emoțional.

Poți începe și mai de departe, descriind ce simți în corp: Simt un nod în gât când încerc să vorbesc despre ce s-a întâmplat atunci.: Doar când mă gândesc la asta, mi se strânge stomacul. Terapeutul va înțelege că e un subiect sensibil și te va ghida cu întrebări blânde.

La unii pacienți ajută să vorbească la persoana a treia sau un pic mai general la început: Am cunoscut pe cineva care a trecut prin X și mă tot gândesc la asta.: Unele persoane sunt abuzate în copilărie. nu știu cum reușesc să meargă mai departe. Din nou, psihologul va prinde mesajul.

Formule concrete pe care le poți folosi

Câteva începuturi care le sunt de ajutor multor oameni:

  • Mi-e teamă că, dacă spun asta, o să mă judecați.
  • Nu știu dacă ce urmează e chiar așa grav, dar pe mine mă apasă.
  • Nu sunt pregătit să intru în detalii, dar aș vrea să menționez ceva ce s-a întâmplat.
  • Mi-e rușine de ce urmează să spun.
  • Nu găsesc cuvintele, așa că poate mă ajutați cu întrebări.

Observi că niciuna dintre aceste fraze nu intră direct în poveste, dar deschide ușa pentru ea. Uneori, acesta este cel mai dificil pas, odată făcut, restul curge mai ușor, cu sprijinul specialistului.

Ce faci când simți că te blochezi în mijlocul discuției

Se întâmplă des ca cineva să înceapă un subiect greu, să spună câteva fraze, apoi să se oprească brusc: se uită în podea, schimbă vorba, cere să se uite la ceas. Poate ți se întâmplă și ție.

Și aici, primul pas e să pui blocajul în cuvinte. O frază de tipul: Simt că m-am blocat acum sau Parcă nu mai pot continua de la un punct încolo este deja o informație importantă pentru terapeut. Poate însemna că ritmul e prea alert sau că atingeți un loc foarte dureros.

Poți cere o pauză de un minut, să bei apă sau doar să respiri. Nu trebuie să fii coerent în fiecare clipă. Ședința nu e un interviu la TV, e un spațiu în care e loc și pentru tăceri.

Dacă simți că ți-e teamă de reacția celuilalt, poți spune direct: Mi-e frică de ce o să credeți despre mine dacă vă spun. Un psiholog format va primi acest lucru cu seriozitate și nu cu judecată. Este și responsabilitatea lui să creeze un cadru suficient de sigur.

Există și situații în care, în timp ce povestești ceva foarte dureros, apar gânduri de autovătămare sau de renunțare la viață. Acestea sunt semne de alarmă. Dacă apar gânduri de sinucidere, spune-le imediat terapeutului, iar dacă nu ești în ședință, caută ajutor medical de urgență sau sună la 112.

Când e bine să vorbești despre cum merge terapia, nu doar despre conținut

Mulți cititori ne spun că evită subiectele grele luni de zile, deși merg regulat la ședințe. Uneori pentru că nu se simt încă în siguranță cu specialistul, alteori pentru că nu sunt siguri că acesta este omul potrivit pentru ei.

În psihoterapie, nu discuți doar despre viața ta, ci și despre felul în care vă înțelegeți tu și terapeutul. Poți spune, de exemplu: Simt că nu reușesc să vă spun ce e mai important sau Nu știu cum să aduc un subiect foarte greu pentru mine.

Dacă te temi de judecată, spune chiar asta. Dacă ai senzația că ești presat sau grăbit, verbalizează. Un dialog deschis despre proces poate face ca lucrurile greu de rostit să devină, treptat, abordabile.

Sunt și cazuri în care, după mai multe luni, simți că nu te regăsești în felul de lucru al terapeutului sau că nu poți construi încredere. Atunci este în regulă să aduci în discuție ideea de a opri colaborarea sau de a cere o recomandare către alt specialist. Schimbarea terapeutului nu înseamnă că ai eșuat, ci că ai grijă de tine.

Întrebări frecvente

E în regulă dacă scriu acasă ce vreau să spun și citesc în ședință?

Da, pentru multe persoane este varianta cea mai suportabilă. Poți citi cu voce tare, poți da foaia terapeutului sau poți rezuma ce ai scris. Important este să alegi forma care îți permite să rămâi în contact cu tine, nu să te autoanulezi.

E normal să plâng când vorbesc despre lucruri grele în terapie?

Da, plânsul apare frecvent când atingi subiecte dureroase sau ținute mult timp în tine. Nu este un semn de slăbiciune, ci unul că emoțiile își găsesc, în sfârșit, un loc unde pot fi exprimate în siguranță.

Dacă mi-e rușine să spun un lucru, mai are rost să continui ședințele?

Rușinea face parte din proces și nu înseamnă că terapia nu funcționează. Din contră, lucrul cu rușinea este adesea o etapă importantă. Poți începe chiar prin a vorbi despre faptul că îți este rușine, fără a intra imediat în detalii.

Uneori, cel mai mare pas nu este povestea în sine, ci curajul de a spune cuiva că porți o povară pe care n-ai mai arătat-o nimănui. Dacă reușești să pui măcar acest lucru în cuvinte, chiar și stângaci, terapia începe deja să-și facă loc în viața ta.

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește evaluarea de specialitate. Dacă treci printr-o perioadă dificilă sau ai gânduri de autovătămare, cere ajutorul unui medic psihiatru sau al unui psiholog, în urgențe, apelează la 112.