Cuprins

Ficatul gras, cunoscut medical ca steatoză hepatică, este o afecțiune caracterizată prin acumularea excesivă de grăsime în celulele ficatului. Această afecțiune poate fi clasificată în două mari categorii: ficatul gras alcoolic și ficatul gras non-alcoolic (NAFLD – nonalcoholic fatty liver disease). Deși ficatul gras poate fi inițial inofensiv, netratat, acesta poate progresa și poate duce la complicații severe, cum ar fi ciroza sau insuficiența hepatică.

Simptomele ficatului gras

Unul dintre principalele aspecte legate de ficatul gras este că, în multe cazuri, afecțiunea este asimptomatică în stadiile inițiale. Cu toate acestea, pe măsură ce boala progresează, pot apărea simptome mai evidente. Acestea pot varia în funcție de severitatea acumulării de grăsime și de complicațiile asociate.

Simptome inițiale

Ficatul gras nu cauzează, de obicei, simptome semnificative în stadiile timpurii, ceea ce face ca diagnosticarea să fie uneori dificilă. Cu toate acestea, în cazurile în care apar simptome, acestea includ:

Oboseală: Persoanele cu ficat gras se pot simți obosite și fără energie, din cauza unei funcții hepatice scăzute și a inflamației.
Disconfort abdominal: Unele persoane pot simți o senzație de greutate sau disconfort în partea dreaptă superioară a abdomenului, unde se află ficatul. Această senzație este cauzată de mărirea ficatului, cunoscută ca hepatomegalie.
Greutate nejustificată: În special în cazurile de steatoză hepatică non-alcoolică, pacienții pot observa o creștere în greutate sau dificultăți în a pierde în greutate, chiar dacă urmează o dietă adecvată.

Simptome avansate

Pe măsură ce boala progresează și grăsimea acumulată în ficat provoacă inflamație (steatohepatită), simptomele pot deveni mai severe. În cazuri avansate, simptomele pot include:

Îngălbenirea pielii și a ochilor (icter): Acest simptom apare în stadiile avansate de boală hepatică, când ficatul nu mai poate procesa eficient bilirubina, un pigment produs de descompunerea globulelor roșii.
Umflarea abdomenului (ascită): În stadiile severe, fluidul poate începe să se acumuleze în cavitatea abdominală, cauzând umflarea acesteia.
Sângerări sau vânătăi ușoare: Persoanele cu ficat gras avansat pot observa că sângerează sau se învinețesc mai ușor, deoarece ficatul nu mai produce în mod adecvat proteinele necesare pentru coagularea sângelui.
Confuzie sau probleme de concentrare: Aceasta este o manifestare a encefalopatiei hepatice, o complicație gravă a bolilor hepatice avansate, în care toxinele se acumulează în sânge din cauza incapacității ficatului de a le elimina.
Scăderea neintenționată în greutate: În stadiile avansate, pierderea în greutate inexplicabilă poate fi un semn al afectării funcției hepatice.

Diagnosticarea ficatului gras

Deoarece ficatul gras nu cauzează adesea simptome evidente în stadiile inițiale, este adesea descoperit întâmplător în timpul unor teste de rutină de sânge sau imagistică. Medicul poate folosi mai multe metode pentru a diagnostica steatoza hepatică și pentru a determina severitatea acesteia.

Teste de sânge

Un prim pas în diagnosticarea ficatului gras este un set de teste de sânge care evaluează funcția hepatică. Aceste teste pot evidenția anumite enzime hepatice crescute, care indică o posibilă afectare a ficatului:

Transaminazele (ALT și AST): Nivelurile crescute ale enzimelor ALT (alanin aminotransferază) și AST (aspartat aminotransferază) pot indica inflamația sau deteriorarea ficatului. Cu toate acestea, valorile pot fi normale chiar și la persoanele cu ficat gras.
GGT (gama-glutamil transferază): Nivelurile ridicate ale GGT pot sugera prezența leziunilor hepatice.
Bilirubina și proteinele plasmatice: În stadiile avansate, ficatul poate avea dificultăți în procesarea bilirubinei și în producerea anumitor proteine, ceea ce poate fi reflectat în analizele de sânge.

Teste imagistice

Pentru a confirma diagnosticul și a evalua extinderea acumulării de grăsime în ficat, medicul poate recomanda următoarele teste imagistice:

Ecografia abdominală: Este cea mai frecvent utilizată metodă imagistică pentru detectarea ficatului gras. Ecografia poate evidenția prezența grăsimii în ficat și poate oferi informații despre dimensiunea acestuia.
Elastografia tranzitorie (FibroScan): Acest test non-invaziv folosește unde elastice pentru a evalua gradul de rigiditate al ficatului, un indicator al fibrozei (țesut cicatricial) și al inflamației. Elastografia este adesea utilizată pentru a stabili cât de avansată este boala hepatică.
Tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (IRM): Aceste tehnici imagistice oferă imagini detaliate ale ficatului și pot ajuta la evaluarea gradului de grăsime acumulată. Totuși, nu sunt utilizate de rutină pentru diagnosticarea ficatului gras, fiind adesea rezervate cazurilor mai complexe.

Biopsia hepatică

În cazurile în care există incertitudine în legătură cu severitatea afecțiunii sau când se suspectează steatohepatită (inflamația ficatului asociată cu acumularea de grăsime), medicul poate recomanda o biopsie hepatică. Aceasta implică prelevarea unei mici mostre de țesut hepatic care este apoi examinată la microscop pentru a determina prezența inflamației, a fibrozării sau a altor leziuni hepatice.

Biopsia hepatică este considerată standardul de aur pentru diagnosticarea ficatului gras și a severității bolii, însă este utilizată mai rar din cauza riscurilor implicate, cum ar fi sângerările sau infecțiile.

Teste suplimentare

Pentru a evalua cauzele ficatului gras, mai ales în cazurile de steatoză hepatică non-alcoolică, medicul poate solicita și alte teste pentru a exclude alte afecțiuni hepatice, cum ar fi hepatita virală, boala Wilson, hemocromatoza sau deficitul de antitripsină.

Factori de risc

Ficatul gras poate fi influențat de mai mulți factori de risc, care variază în funcție de tipul de steatoză hepatică:

Ficatul gras alcoolic

Consumul excesiv și pe termen lung de alcool este principala cauză a ficatului gras alcoolic. Această afecțiune apare atunci când ficatul nu mai poate procesa eficient alcoolul, ducând la acumularea de grăsime. În timp, acest tip de steatoză hepatică poate evolua în steatohepatită alcoolică, ciroză și, în cazuri grave, insuficiență hepatică.

Ficatul gras non-alcoolic (NAFLD)

NAFLD este asociat în principal cu obezitatea și sindromul metabolic. Factorii de risc includ:

Obezitatea: Obezitatea, în special cea abdominală, este strâns legată de dezvoltarea ficatului gras.
Diabetul de tip 2: Persoanele cu diabet au un risc crescut de a dezvolta ficat gras din cauza rezistenței la insulină.
Hiperlipidemia: Nivelurile ridicate de colesterol și trigliceride pot contribui la acumularea de grăsime în ficat.
Hipertensiunea arterială: Tensiunea arterială crescută este un alt factor de risc asociat NAFLD.
Sedentarismul: Un stil de viață sedentar favorizează acumularea de grăsimi în corp, inclusiv în ficat.

Întrebări frecvente

Poate ficatul gras să fie reversibil?

Da, ficatul gras este, în majoritatea cazurilor, reversibil dacă se iau măsuri timpurii. Modificările stilului de viață, cum ar fi pierderea în greutate, exercițiile fizice regulate și reducerea consumului de alcool, pot duce la o îmbunătățire semnificativă a sănătății hepatice.

Ce alimente ar trebui să evit dacă am ficat gras?

Persoanele cu ficat gras ar trebui să evite alimentele bogate în grăsimi saturate, zaharuri adăugate și alimentele procesate. Se recomandă o dietă bogată în fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe.

Cât de frecvent este ficatul gras?

Ficatul gras non-alcoolic este una dintre cele mai comune boli hepatice din lume, afectând aproximativ 25-30% din populația globală, iar prevalența este și mai mare în rândul persoanelor obeze și diabetice.